2013 ...

... Mi-a fost teama de anul acesta. La inventarul de sfarsit-inceput de an, fara sa vreau, am inchis anul 2012 si imediat dupa aceea anul 2013. As fi vrut sa adorm si sa ma trezesc in 2014. Repere pentru 2013? ... De doua ori am fost in ppragul suicidului. Prima data am fost la un pas. In momentul in care am vrut sa ma arunc in trafic m-a oprit o femeie si mi-a dat o ciocolata. Nu stiu de unde a aparut, nu stiu unde a disparut. A doua oara am gasit o farama de putere in mine si am reusit sa trec peste moment. In 2013 am fost in permanent pericol sa imi pierd locul de munca. Nici acum nu a trecut pericolul acesta si s-ar putea ca in primele zile din 2014 sa se implineasca. In 2013 au plecat copiii de acasa, amandoi copiii. Fiul meu nu se mai intoarce acasa ... nu mai are voie iar legaturile cu tatal sau sunt rupte definitiv. Fiica mea s-a mutat cu iubitul ei. Macar ei ii este bine. E iubita si iubeste. Fiica mea a luat-o si pe Zara, catelul ei, de care eu m-am atasat enorm. Zaruta ma astepta in fiecare noapte la usa, iar dimineata cand mergeam la servici ma conducea. Ma scotea la plimbare si nu se departa foarte tare de mine nici cand ii scoteam lesa. ma tinea in permanenta observatie sanu ma piarda. In 2013 am fosr in pragul divortului. Mi-a trebuit enorm de multa rabdare, am facut foarte multe compromisuri, am avut momente in care m-am umilit, dar mi-am salvat cascnicia. In 2013 mi-am pierdut cel mai bun prieten, singurul meu prieten. Pur si simplu s-a rupt relatia. A fost o relatie speciala. Am incercat sa repar si relatia asta ... Intr-o relatie e vorba de doi. Degeaba am incercat eu, ar fi trebuit sa dorim amandoi ... Am trecut 2013 fara o vorba buna, fara o mana calda, fara un zambet. La final de 2013 sint pustiita, singura, trista, deprimata, cu sufletul sfasiat. O singura realizare: am terminat masterul si am luat o super nota la disertatie. Un singur lucru m-a tinut si mi-a dat putere: Credinta. E singurul lucru care mi-a ramas si cu care incep 2014. DOAMNE AJUTA!

...

Ne poarta viata in locuri in care nu ne gandim sa ajungem. Ne scoate viata in fata oameni pe care nu te-ai fi gandit niciodata. Si te legi de oameni si ii iubesti cu toata puterea si curatenia sufletului. Dai tot ce poti tu sa dai si esti acolo,langa ei, in fiecare clipa in care au nevoie, neconditionat si fara sa astepti ceva la schimb. Pana intr-o zi... ziua in care ei hotarasc ca n umai au nevoie de tine. Si pleaca. Si tu ramai acolo, cu sufletul sangerand, intr-o permanenta, zadarnica asteptare.

Treapta

Asta am facut in ultimul timp.
Nu,nu tablourile.S-a intamplat sa fie in hol iar eu am nimenrit sa fac poza langa o icoana.

Am invatat

Am invatat...
Asta vroiati sa ma intrebati?
Ce am facut in ultimul timp?
Am invatat.
Am invatat sa ne ridicam in picioare.Ca o cadere nu e neaparat o tragedie.
Am invatat sa asteptam.Sa respiram adanc si sa gandim fiecare miscare,fiecare pas care urmeaza.
Am invatat ca uneori ca sa "fii" pentru un om e suficient sa taci.
Am invatat ca un zambet cald si sincer poate ascunde in spatele lui mult mai multe decat stiam eu.
Am invatat sa traiesc cu mine insami.
Am invatat sa ma suport.
NU am invatat sa ma iert si sa fiu indulgenta cu mine...
Dar pot si stiu sa ii iert pe altii de sute de ori ,sa fiu indulgenta cu ei si sa ii astept de fiecare data cu bratele deschise si cu zambet pe fata

Lunga,lunga tacere....
Prin ce-am trecut?
Pe ici pe colo care cineva mai stie.
A fost un cosmar din care incepem sa ne trezim.
AZI ne intoarcem acasa.
Cu speranta,cu putina teama.
Pana la vindecare mai este cale lunga,o lunga perioada de recuperare,carucior cu rotile probabil,umblator,si carje.
Dar suntem impreuna.Este aici cu mine,cu noi.
Va multumesc tutror celor care ne-au fost alaturi,care s-au rugat pentru noi.
De Zinca stiu sigur .Multumesc Zinca.
Multumesc ....

Draga Zinca

La multi ani cu sanatate si cu fericire!





Cu drag
florina

Ciudata mai e viata asta.
De 2 saptamani sotul meu e in spital.
Diagnostic?
Septicemie,fasciita necrozanta,endocardita stafilococica,infectie cu stafilocus aureus,diabet,chisturi pe rinichi....
Acum cand scriu este pentru a treia oara in operatie .Prima operatie a fost in data de 11.03.2010.
NU ma intrebati cait bani am dat pentru medicamente.
Spitalul nu a asigurat decat insulina,glucoza,serul fiziologic,si fasele cu care este pansat.
In rest cumparam noi.
Pentru a suporta cat de cat durerile are montat in coloana un cateter care este legat la un aparat ce ii pompeaza o data la cateva secunde un anestezic.
Pana si anestezicul il cumparam noi.
Noi cumparam anestezicul in flacoane mici.Am inteles ca flacoanele de 20 ml sunt doar pentru spitale.
Totul cumparam din farmacie cu adaosul comercial corespunzator.
Dau telefoane,apelez la cunostinte...fac echilibristica cu toate sa le aib ala timp.
Azi aflu de Mile Carpenisan.
Cam acelasi diagnostic.
Si vad mobilizarea pe net.
Toata lumea cere ajutor pentru Mile.
Nu sunt invidioasa .
Sa ii ajute Dumnezeu sa treaca cu bine peste asta si sa se aca bine.
Dar ma gandesc ca in Romania zilelor noastre,daca nu esti o persoana publica,nu ai nicio sansa.
NU cer nimic de la nimeni....doar....eventual o rugaciune daca vreti sa spuneti pentru noi.
Am vrut doar sa vada cineva,oricine diferenta.
Daca esti un om obisnuit te jecmaneste toata lumea.De la femeia de serviciu pana la medicul curant.
Nu am dat la nimeni niciun ban.NU mi se pare normal si logic in conditiile in care imi paltesc tot sa mai si dau spaga.
Este ca si sum ar veni ei la pizzeria unde lucrez,i-as trimite sa isi aduca ingredientele de pizza iar la sfarsit le prezint nota de plata si astept si ciubuc.
Draga Mile...nu ne cunoastem dar imi doresc din tot ssufletul sa invingi boala.
Doamne ajuta.