2013 ...

... Mi-a fost teama de anul acesta. La inventarul de sfarsit-inceput de an, fara sa vreau, am inchis anul 2012 si imediat dupa aceea anul 2013. As fi vrut sa adorm si sa ma trezesc in 2014. Repere pentru 2013? ... De doua ori am fost in ppragul suicidului. Prima data am fost la un pas. In momentul in care am vrut sa ma arunc in trafic m-a oprit o femeie si mi-a dat o ciocolata. Nu stiu de unde a aparut, nu stiu unde a disparut. A doua oara am gasit o farama de putere in mine si am reusit sa trec peste moment. In 2013 am fost in permanent pericol sa imi pierd locul de munca. Nici acum nu a trecut pericolul acesta si s-ar putea ca in primele zile din 2014 sa se implineasca. In 2013 au plecat copiii de acasa, amandoi copiii. Fiul meu nu se mai intoarce acasa ... nu mai are voie iar legaturile cu tatal sau sunt rupte definitiv. Fiica mea s-a mutat cu iubitul ei. Macar ei ii este bine. E iubita si iubeste. Fiica mea a luat-o si pe Zara, catelul ei, de care eu m-am atasat enorm. Zaruta ma astepta in fiecare noapte la usa, iar dimineata cand mergeam la servici ma conducea. Ma scotea la plimbare si nu se departa foarte tare de mine nici cand ii scoteam lesa. ma tinea in permanenta observatie sanu ma piarda. In 2013 am fosr in pragul divortului. Mi-a trebuit enorm de multa rabdare, am facut foarte multe compromisuri, am avut momente in care m-am umilit, dar mi-am salvat cascnicia. In 2013 mi-am pierdut cel mai bun prieten, singurul meu prieten. Pur si simplu s-a rupt relatia. A fost o relatie speciala. Am incercat sa repar si relatia asta ... Intr-o relatie e vorba de doi. Degeaba am incercat eu, ar fi trebuit sa dorim amandoi ... Am trecut 2013 fara o vorba buna, fara o mana calda, fara un zambet. La final de 2013 sint pustiita, singura, trista, deprimata, cu sufletul sfasiat. O singura realizare: am terminat masterul si am luat o super nota la disertatie. Un singur lucru m-a tinut si mi-a dat putere: Credinta. E singurul lucru care mi-a ramas si cu care incep 2014. DOAMNE AJUTA!

...

Ne poarta viata in locuri in care nu ne gandim sa ajungem. Ne scoate viata in fata oameni pe care nu te-ai fi gandit niciodata. Si te legi de oameni si ii iubesti cu toata puterea si curatenia sufletului. Dai tot ce poti tu sa dai si esti acolo,langa ei, in fiecare clipa in care au nevoie, neconditionat si fara sa astepti ceva la schimb. Pana intr-o zi... ziua in care ei hotarasc ca n umai au nevoie de tine. Si pleaca. Si tu ramai acolo, cu sufletul sangerand, intr-o permanenta, zadarnica asteptare.

Treapta

Asta am facut in ultimul timp.
Nu,nu tablourile.S-a intamplat sa fie in hol iar eu am nimenrit sa fac poza langa o icoana.

Am invatat

Am invatat...
Asta vroiati sa ma intrebati?
Ce am facut in ultimul timp?
Am invatat.
Am invatat sa ne ridicam in picioare.Ca o cadere nu e neaparat o tragedie.
Am invatat sa asteptam.Sa respiram adanc si sa gandim fiecare miscare,fiecare pas care urmeaza.
Am invatat ca uneori ca sa "fii" pentru un om e suficient sa taci.
Am invatat ca un zambet cald si sincer poate ascunde in spatele lui mult mai multe decat stiam eu.
Am invatat sa traiesc cu mine insami.
Am invatat sa ma suport.
NU am invatat sa ma iert si sa fiu indulgenta cu mine...
Dar pot si stiu sa ii iert pe altii de sute de ori ,sa fiu indulgenta cu ei si sa ii astept de fiecare data cu bratele deschise si cu zambet pe fata

Lunga,lunga tacere....
Prin ce-am trecut?
Pe ici pe colo care cineva mai stie.
A fost un cosmar din care incepem sa ne trezim.
AZI ne intoarcem acasa.
Cu speranta,cu putina teama.
Pana la vindecare mai este cale lunga,o lunga perioada de recuperare,carucior cu rotile probabil,umblator,si carje.
Dar suntem impreuna.Este aici cu mine,cu noi.
Va multumesc tutror celor care ne-au fost alaturi,care s-au rugat pentru noi.
De Zinca stiu sigur .Multumesc Zinca.
Multumesc ....

Draga Zinca

La multi ani cu sanatate si cu fericire!





Cu drag
florina

Ciudata mai e viata asta.
De 2 saptamani sotul meu e in spital.
Diagnostic?
Septicemie,fasciita necrozanta,endocardita stafilococica,infectie cu stafilocus aureus,diabet,chisturi pe rinichi....
Acum cand scriu este pentru a treia oara in operatie .Prima operatie a fost in data de 11.03.2010.
NU ma intrebati cait bani am dat pentru medicamente.
Spitalul nu a asigurat decat insulina,glucoza,serul fiziologic,si fasele cu care este pansat.
In rest cumparam noi.
Pentru a suporta cat de cat durerile are montat in coloana un cateter care este legat la un aparat ce ii pompeaza o data la cateva secunde un anestezic.
Pana si anestezicul il cumparam noi.
Noi cumparam anestezicul in flacoane mici.Am inteles ca flacoanele de 20 ml sunt doar pentru spitale.
Totul cumparam din farmacie cu adaosul comercial corespunzator.
Dau telefoane,apelez la cunostinte...fac echilibristica cu toate sa le aib ala timp.
Azi aflu de Mile Carpenisan.
Cam acelasi diagnostic.
Si vad mobilizarea pe net.
Toata lumea cere ajutor pentru Mile.
Nu sunt invidioasa .
Sa ii ajute Dumnezeu sa treaca cu bine peste asta si sa se aca bine.
Dar ma gandesc ca in Romania zilelor noastre,daca nu esti o persoana publica,nu ai nicio sansa.
NU cer nimic de la nimeni....doar....eventual o rugaciune daca vreti sa spuneti pentru noi.
Am vrut doar sa vada cineva,oricine diferenta.
Daca esti un om obisnuit te jecmaneste toata lumea.De la femeia de serviciu pana la medicul curant.
Nu am dat la nimeni niciun ban.NU mi se pare normal si logic in conditiile in care imi paltesc tot sa mai si dau spaga.
Este ca si sum ar veni ei la pizzeria unde lucrez,i-as trimite sa isi aduca ingredientele de pizza iar la sfarsit le prezint nota de plata si astept si ciubuc.
Draga Mile...nu ne cunoastem dar imi doresc din tot ssufletul sa invingi boala.
Doamne ajuta.

O alta pagina de viata

Un necaz nu vine niciodata singur.Nuuuuuuuuuu...isi aduce fratii,surorile ,parintii...cohorta de neamuri si se instaleaza comod in viata ta.
Sotul a fost la gradina.Vorbim la telefon.
"Am lucrat asta,asta.Am facut cealalta dar...nu ma simt bine"
"Hai acasa ,zic."
"NU vin ca maine mai e zi buna si mai pot face si aia si aia..."
Bine...
Mai vorbim si a doua zi...a lucrat dar nu se simte bine.Si nici nu a mancat aproape nimic.
A treia zi a stat in pat si a dormit aproape toata ziua.
A patra zi...adica vineri ,vine acasa.
Bolnav de mama focului.
"MA doare un picior,ma doare capul,ma doare...ma doare..."
"Hai sa mergem la doctor."
NU si nu
Piciorul durea din ce in ce mai rau.
Cearta ca vreau sa chem salvarea...
NU si nu...dar zilele si noptile erau un chin.
8 martie...
Grea zi la servici .
Normal ...femeile se sarbatoreau.
Ma duc acasa...Imi ingheata zambetul pe buze.
Suferinta era atat de evidenta...
Ma bucur pentru surpirza pregatita...banana,lapte de soia cu ciocolata,ciocolata de post.
Fondul sonor era: Vai ce ma doare.Of ,Doamne ca nu mai pot.
Insist sa chemam salvarea.Nu si nu.
La 1 noaptea am zis :Gata.Asa nu se mai poate.
Pun mana pe telefon chem salvarea.
Vine o doamna.
Acra de mi s-au strepezit dintii.
Nici nu s-a apropiat de sot.
Cica: Pentru o durere de picior m-ati chemat?Eu sunt Salavare.Eu salvez vieti.
Zice sotul meu:DOamna ,crede-ti ca daca nu m-ar fi durut in halul in care ma doare ,v-as fi chemat?
Ea:- Imbracati-va ca va duc la urgenta.
Imbrac omul si mergem la urgenta.
Acolo o alta asistenta acra cu comentarii de genul"-Bine domnule e 8 martie (deja era 9 martie) si dumneata vi cu o durere de picior?"
M-au trimis pe hol.
Era 2 noaptea.
Abia dimineata la 8 am reusit sa il vad.
M-am speriat.
Imbatranise peste noapte cu 10 ani.
La internare era in pragul comei diabetice.Deja facuse insulina cand l-am vazut iar lista de probleme de sanatata e foarte lunga.
DAr am credinta ca o sa fie totul bine pana la urma.
Pentru ca niciodata nu ni se da mai mult decat putem duce (dupa cum ma mai spus)

Inca putin si sar

Stiti ce inseamna disperarea?
Poate da,poate nu...
Eu pot da lectii despre disperare.
Stiu...nu ma scris de atata timp si acum vin cu asta...
Asta e motivul pentru care am stat departe de locul asta...
Necazuri,tristeti,lipsuri...
NU mai stiu cum e sa rad in hohote.
NU mai stiu nici macar sa rad...
Da ..zambesc...din varful buzelor iar cei din jurul meu cred ca e din tot sufletul...
Multi imi zic ca se vede ca imi meerge bine pentru ca imi sclipesc ochii...
Ochii mei au lacrimi...
Sunt prinsa intr-o cusca iar cusca devien din ce in ce mai stramta...
De fiecare data cand vine un necaz nu spun "mai rau de atat nu se poate".
Nu spun pentru ca stiu ca se paote si mai rau.
Sunt singura in toate astea.
Cui sa spun?
Toata lumea se bazeaza pe mine.
Eu trebuie sa mangai,eu trebuie sa incurajez,eu trebuie sa gasesc solutii,eu trebuie sa rezolv,eu trebuie sa impart...
Mda....sunt egoista...eu ,eu si iarasi eu...
SUnt pe marginea prapastiei...
Mai am putin si sar...
NU va speriati...
Ni se da doar cat putem duce

...

Azi se termina un an extrem de greu.Va incepe un an care ,dupa primele semne va si mai greu.SI pentru ca vreau sa inchei frumos ceva urat va ofer un text ,primit pe mail,un text care m-a facut sa zambesc si sa caut in adancul sufletului un strop de lumina.
va multumesc ca mi-ati fost alaturi.

O dragoste adevarata

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.

Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…

Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.

Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”

Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie !!


text primit de la Ozibuna.net

Sinceritate

Oameni si masti….relatii si masti…
Ne ascundem in spatele mastilor.NU exista relatie sincera in totalitate.
Poate in momentele de maxima intimitate si pasiune…poti fi sincer in fata celuilalt pentru ca atunci doar simti momentul,il traiesti la intesitate maxima fara sa mai fi preocupat de altceva
Poate in momentele de maxima tristete si depresie sa fii sincer in totalitate in fata celui care te asculta….
Singura relatie cu adevarat sincera e relatia mama-fiu/fiica.SI asta pana la o anumita varsta.Pana cand copilul invata sa ascunda unele prostioare.Pana pe la 3-4 ani.
NU suntem sinceri
Nu spun ca mintim dar nu suntem sinceri cu ceilalti decat pe portiuni foarte mici.
In punctele care ne convin.
Ne folosim de oameni.Nu in mod intentionat ci pur si simplu pentru ca asa sunt circumstantele.
Intalnim oameni care in acel precis moment corespund nevoilor noastre.
Ii primim in viata noastra.Ii lasam sa ne ajute, sa ne sustina, sa ne fie aproape,ii lasam sa ne impinga de la spate ,sa ne fie trambulina sau urechi care ne asculta,ii lasam sa ne iubeasca,sa ne faca loc in sufeltul si in viata lor.
Luam cu ambele maini tot ceea ce ne ofera si ii lasam sa creada ca la un moment dat vom face la fel pentru ei chiar daca nu in aceeasi masura.
Si nu suntem sinceri.Nu suntem pentru ca stim,in adancul sufletului,ca la un moment dat le vom intoarce spatele mai mult sau mai putin.NU suntem sinceri pentru ca stim ca la un moment dat vom vedea ca au nevoie de noi dar nu vom mai misca un deget pentru ca nu simtim sa facem asta.
Am mintit?
NU ....pur si simplu nu am fost sinceri in totalitate.
Poate ca ar fi fost mai bine daca am fi spus de la inceput(intr-un fel sau altul) -Da am nevoie de tine.Esti omul care corespunde perfect nevoilor mele.Te las sa imi dai tot ce poti tu sa imi dai ,primesc cu amandoua mainile ,cu sufletul deschis totul dar...nu te astepta la reciprocitate.Asa sunt eu.Pot sa dau inapoi o parte dar nu in totalitate si dupa un timp deloc.
Ar fi un soc dar celalalt s-ar implica in cunostinta de cauza si ,fiind prevenit,nu ar suferi asteptand sa se intoarca ceea ce a dat.
De multe ori nu suntem sinceri pentru ca celalalt ne obliga sa ne ascundem.
Pentru ca stim ca de multe ori adevarul l-ar deranja,l-ar supara.
Si atunci preferam sa nu fim sinceri.
iti dai seama?
Daca cineva ar vrea sa ne cunoasca cu adevarat,sa stie totul despre noi,sa aiba o imagine completa a noastra ar trebui sa ii cunoasca pe toti cei cu care am avut o relatie mai mult sau mai putin stransa la un moment dat.
Dar exista momente in care chiar ar trebui sa fim sinceri total.
CAnd nu ne mai simtim bine intr-o relatie,cand ne simtim incorsetati,trasiinapoi sau tinuti pe loc...cand celalat nu mai corespunde nevoilor noastre cand e depasit....ar trebui sa avem puterea sa fim sinceri totasl ..sa spunem.
De ce sa transformam iubirea in indiferenta?
Celalalt sufera pentru ca nu stie ce se petrece..de ce a intervenit schimbarea de comportament.Incepe sa puna intrebari ,sa inisite...nici noua nu ne face bine asta.
Pentru ca devine deranjant.Pentru ca ne face sa ne incarncenam in hotararea noastra de a termina,si sa ne inchidem in tacere.
O iubire se poate transforma in prietenie daca avem puterea sa fim sinceri.Sa dam maasca jos .
De ce sa transformamam prietenia in amabilitate rece?
Ar fi mai simplu sa spunem ca nu ne mai dorim prietenia respectiva.Can umai corespunde nevoilor naostre.
daca e prieten va intelege.Va suferi...crunt...dar nu se va mai chinui cautandandu-si vini.
DAr..............sunt oameni care vad dincolo de mastile noastre.
NU zic nimic..zambesc in sinea lor si ne accepta reusind de fiecare data sa vada mai mult decat suntem noi dispusisa aratam.sunt oameni in fata carora mastile sunt inutile.
Da...mastile si relatiile ...nu exista una fara alta...fiecare relatie are masca ei...fiecare moment are masca lui....
Masca....devine una cu noi...iar la un moment dat devine indispensabila...la un moment dat nici noi nu mai stim care e cel adevarat...
Dar ...trebuie sa nu uitam sa fim sinceri cu noi insine macar din cand in cand.
Macar din cand in cand sa avem puterea sa de debarasam de masca in intimitate absoluta.

A mai trecut un an-Paula Seling

PAULA SELING - A mai trecut un an from Paula Seling on Vimeo.

Speranta

Speranta.....
Pandora a reusit sa inchida capacul cutiei inainte ca speranta sa dispara, zice legenda.
Si daca stai bine sa te gandesti............credinta o poti pierde la un moment dat.Se poate intampla in momente de mare suferinta cand dai vina pe Cel de Sus.
Iubirea...vine si pleaca lasand suferinta in urma...
Speranta.............speranta ramane acolo in suflet.
Ne nastem cu ea...murim cu ea.
Ca si cand ,inainte ca sufletul sa fie pus in trupul nostru,un inger are ca si sarcina punerea sperantei acolo.
Speranta e ca o marca,ca o eticehta fara de care nu putem parasi casa sufletelor.
Speranta ne ajuta sa ne pastram visele si sa luptam sa ni le implinim.
Nu crezi?
Ai un vis...muncesti sa il implinesti si esuezi....o data de doaua ori...si vrei sa renunti...dar speranta nu te lasa iti spune ca vei reusi.
Speranta ,uneori e ca un motor...motorul care ne face sa ne ridicam si sa merge mmai departe.
Zici ca nu e asa?
Eu zic ca asa e.
In cele mai grele momente,in cel mai mare intuneric,speranta stie sa astepte.
Sta acolo cuminte....sufeltul nostru,subconstientul nostru stie ca e acolo.
Suntem prea prinsi de durerea,disperarea noastra sa vedem speranta.Dar ea lucreaza pt noi.Speranta e ca aerul pt sufletul nostru.
Poti trai fara aer?
Asa nu poti trai fara speranta.
Putem spera pentru noi...trebuie sa speram pentru noi.
Putem sa speram pentru altii...e placut sa speri pentru altii....sa poti sa speri pentru altii.
Speram sa reusim,speram sa iubim,speram sa fim iubiti,speram sa ne implinim....
NU e suficient sa iti doresti.
Ca sa iti doresti ceva trebui sa speri ca poti avea acel ceva.
Speranta moare ultima.Speranta moare o data cu noi.

Buni

Dimineata...
Mai intunecat asa...la Cluj rar se arata soarele in ultimele zile.
Ies din casa pregatita pentru o noua zi.
Ma duc sa imi cumpar doi covrigi ,dupa care in statie.
Stau cateva minute si o vad pe mama mergand grabita.
O vad ca face dreapta pe directia ei de mers si stiu ca merge si ea la covrigarie.
Doar e vineri azi .
Nu o strig...la ce bum?
Stiu ca in cateva minute va veni si ea in statie.
Din spate aud o voce:
-NU va suparati,doamna.A plecat 25-ul?
II raspund ca nu stiu ca sunt de putine minute in statie si de cand am ajuns eu nu a trecut niciun troleibus.
Pleaca de langa mine.
Ma uit dupa ea.
Se vede ca vine de la tara,dupa plasele incarcate acoperite frumos cu prosop si legate 2 cate e cu ata groasa ca sa le poata duce mai usor.
In mana tine cu grija o punga de hartie cu emblema covrigariei pe ea.
LAsa bagajele langa frigiderul de sucuri de la ghereta din statie si vine in fata .Sa vada cand vine masina.
Vine primul trolibus.
Eu asteptand-o pe mama nu ma urc.
Dar femeia se uita atenta la fiecare geam al troleibus-ulu cautand evident pe cineva.
Lasa sa plece fara sa se urce.
PArea dezamagita.
Vine a doua masina.
Mama inca nu venise.
Femeia acelasi ritual.Se duce langa troleibus si cauta la feicare geam.
Apare mama.
O vad ca ma cauta .
BIne...nu stia ea ca sunt acolo.Dar stiu ca ma cauta in fiecare dimineata cu privirea.
Ma duc la ea.O "cert" ca a stat prea mult.
Imi spune ca in dimineata asta merge in Piata Mihai Viteazul ,asa ca va lua tramvaiul.Ne despartim.
VIne troleibusul.
O vad pe femeie ca merge iar catre troleibusul.
Si cum rula incet troleibusul ca sa poata sa opreasca in statie,o vad pe femeie ca se lumineaza la fata.
Fuge sa isi ia bagajul si vine catre troleibus .
Se urca la usa 2.
Acuma va imaginati ca eram curioasa pe cine cauta.Pentru cine era pachetelul din mana ei.
Pe scaun,chiar in dreptul usii era o fetita.
Cam la 10 ani ,cu ciorapei rosii ,pantofiori negri,uniforma si un pardesiu rosu.
Parul ,destul de lung,era tinut de o cordeluta rosie.
Femeia ,erge langa ea si ii spune ceva.
Fetita,care pana atunci se uita pe geam se intoarce si fata i se lumineaza de o bucurie mare.Bucuria aceea sincera de care numai copiii sunt instare cand vad pe cineva drag.
De pe scaun o imbratiseaza pe "Buni".
Buni ii da pachetelul atat de pretios.
II spune fetitei ca a asteptat-o in statie pentru ca nu credea ca o mai prinde acasa si ca va merge 2 statii ea.
Povestesc amandoua cu bucuria si iubirea pe fata.
Nici nu conta ce isi spunea.Conta iubirea si bucuria din ochii lor.
Un moment de normalitate...
E o alta zi frumoasa cu toata mohoreala de afara.

...

Stiu ca ar trebui sa scriu ...simt ca ar trebui sa scriu...am sa iti scriu...
dar mi-e toamna....

Azi...

Azi....
Azi nu sunt prea bine.
Poate e vremea urata de afara,poate e oboseala acumulata in ultimul timp...adevarul e ca dorm putin.
Cert este ca as vrea sa evadez.
Sa evadez din mine,din ganduri...
Mi-ar place sa ma pot aseza pe marginea drumului sa ma odihnesc si altcineva sa traiasca in locul meu pentru o perioada.O perioada nu foarte lunga.
O perioada in care sa m apot regasi pe mine ,o perioada in care sa ma pot reevalua si reinventa.
NU se poate asta...
Asa ca respir adanc si merg mai departe.

Din viata

Cred ca v-am mai spus ca am si o sora.
Nu?
Ei bine am si o sora.Mai mica decat mine cu un an si jumatate.
Viata ei..........
Mereu parca a fost contra vantulu,contra vremii.
Cand eram mici nu prea mergeam la biserica.De sarbatorile mari si asa din cand in cand cand mai treceam pe langa biserica si nu era nimeni pe strada.
Sa zicem ca asa erau vremurie.
Cand eram la bunica,in vacantele de vara,era alta povestea.Eram nelipsite de la slujba.
Cert este ca prin adolescenta a apucat-o pe sora-mea unul din valurile alea care au tot aruncat-o dintr-o parte in alta.
Sa nu uit...sora mea e omul extremelor.Pentru ea nu exista cale de mijloc.
Sa revenim.
Si o in criza aia unde nu ne trezim cu ea devenita peste noapte atee.
Atee convinsa ...convinsa ,convinsa....
NU era asta o problema .In fond si la urmei fiecare crede daca vrea.Daca nu,nu
Problema era ca de fiecare data cand eram toti 4 la masa reusea sa aduca in discutie si problema asta si isca scandal.
Asa a dus-o ani buni ,incrancenata in convingerile ei ,cu suisuri lente si coborasuri fulgeratoare.
Dupa cum stiti tata s-a stins.La inmormantare lume multa.
Unul dintre colegii lui a filmat inmormantarea.
Am avut puterea o singura data sa ma uit la acea inregistrare.
Ce mi-a ramas intiparita pe retina,in memorie,ca o rana,este un gest al ei.
In timp ce groapa era acoperita,intr-un moment in care era singura si crezand ca nu o vede nimeni sora mea a aratat cu pumnul strans spre groapa a amenintare parca.
Nici pana azi nu imi explic gestul sau nu ii gasesc intelesul.
A trecut alta perioada de timp in propriul ei stil
La un moment dat a inceput sa aiba probleme la job.
Nu stiam ce pentru ca mereu a fost o persoana ascunsa si inchisa fata de noi,familia ei.
Si ma suna mama intr-o zi.
-Florina,haide repede pana la noi.Dar sa vii fara copii.Ioana e beata.A cazut si nu o pot ridica.
Ma imbrac si fug.Nu stam departe una de alta.
Sora mea reusise sa se ridice singura si era in pat cu arcada sparta cum s-a lovit in coltul de la mobila.
Mama plangea.Era disperata,ingrozita,scarbita...
Ma uit prin camera,vorbesc cu sora mea.
Vorbea ciudat si nu mirosea tare a alcool.
SI ma uit mai atenta in camera....
Pun mana pe telefon si chem salvarea.
O chem pe mama si o ne chinuim sa o ridicam si sa o facem sa umble (cum am vazut in filme).
Luase peste 120 de pastile...atata calculasem eu dupa foliile gasite...aveam sa aflu ca au fost mai multe...Norocul ei,daca noroc ii putem spune,a fost ca le-a luat cu tuica nu cu vin.Tuica a mai taiat din efectul pastilelor.
Unde am vrut sa ajung?
Acum are in camera, pe un perete intreg,crucifixe, icoane si rozarii.Pe masa in camera ei iar e plin de iconite si lumanari...are la gat 5 lantisoare de argint,bine ascunse sub bluza ,cu cruciulite si ingerasi ca medalioane,iar la mana bratari cu pandative ingerasi si cruci si manecare din acelea de la biserica.
Tine posturile si merge frecvent la biserica.
Si uite asa....dintr-o atee convinsa a devenit o crestina convinsa.
NU vreau sa trag nicio concluzie.
E doar o alta poveste de viata

20

Ce faceam acum 20 de ani?
M-am trezit la 6 .
Aveam programare la coafor la 7.30.
Am fost la coafor,manichiura aferenta...
M-am intors acasa,m-am imbracat,m-am fardat.
In casa agitatie mare.
Se punea masa,se aduceau scaune de la vecini,se verifica (pentru a cata oara) tot ce era pregatit ,se trasau sarcini pentru cine va ramane acasa....
Eu linistita imi pregateam tinuta pentru una din cele mai importante zile din viata mea.
Costumasul verde (culoarea purtatoare de noroc) ,ciorapi albi,pantofi albi...
Maica (bunica din partea mamei) m-a pupat si binecuvantat....
Am respirat adanc si am pasit cu dreptul spre viitor.
Viitorul nostru...
20 de ani...
Iti dai seama?
Parca a fost ieri.
Tin minte soarele,mirosurile,oamenii...
Tata,maica,unchiul Florian...
NOI...
20 de ani si inca fluturii din stomac sunt acolo,inca mi-e dor de tine de fiecare data cand lipsesti,inca vocea ta imi aduce liniste,inca mi-e drag sa te tin de mana noaptea,inca.........
20 de ani
LA MULTI ANI pentru noi

Update

Veverita

Mihaela,o prietena,azi are inspectie de grad.
DOAMNE AJUTA!
Tot Mihaela are un puiut de om de 6 ani,Vladut.
Cred ca am mai spus de el.
Avand inspectie,Mihaela a trebuit sa mearga mai repede la scoala.
Discutam luni si imi zice ca va trebui sa trezeasca "broasca" (pentru ea) mai de dimineata si ca o sa fie morocanos toata ziua.
Acuma spuneti si voi...puteam sa las "veverita" (pentru mine) sa fie morocanoasa toata ziua?
Nu puteam.
Asa ca ii zic ca duc eu copilul la gradinita.
Zis si facut azi de dimineata, la 7 fara un sfert ma prezint la Mihaela acasa.
Stam la 5 minute distanta una de alta.
Bem cafeaua,o incurajez si incerc sa ii ridic moralul,imi da indicatii cu privire la haine, umbrela (la Cluj ploua torential de azinoapte),papuci si pleaca ,morcovita biata de ea,catre scoala.
Eu respect intocmai ritualul de trezire.Aprind lumina in hol ,dupa cateva minute deschid usa la camera, dupa care intru si mangai puiul de om.
S-a trezit instantaneu.
Primul lucru care l-a zis:"- De ce ai intarziat atat?Stii de cand te astept?"
-De cand ma astepti veverita?
-De luni, de cand a zis mama ca ma duci tu la gradi azi.
Mi s-a incalzit sufletul.
M-au napadit amintiri de cand erau copiii mici.
Se imbraca singur- Ca doar am 6 ani- se incalta si plecam catre gradi.
Mi-a povestit cate in luna si in stele in cele 15 minute cat a tinut drumul pana la gradi.In apropierea gradinitei o multime de copii cu mamele de mana .
Ziceai ca ai nimerit in mijlocul unui stol de vrabiute.
Am lasat copilul la gradi si am pornit catre job cu inima mai usoara.
A fost o dimineata luminoasa cu toata ploaia de afara.

Alegeri

"Ce sa fac????????
Ce sa aleg?????????
Cand inima iti spune una si mintea alta pe care din doua o asculti?????????"
De cate ori m-ai intrebat asta?
Imi era usor sa iti raspund.
Nu eram implicata.
Si totusi ti-am raspuns de fiecare data cu sufletul.
De fiecare data cand m-ai intrebat ti-am raspuns sa alegi cu inima.
Inima nu minte...stie ea ce stie.
Sunt cele mai sincere alegeri.
Mintea cauta avantajele alegerii,analizeaza....
Cand alegi cu inima iti este mai usor sa treci peste greutati...
Cand alegi cu mintea renunti usor ,nu lupti pentru ceea ce iti doresti pentru c anu esti implicat.
AM gasit asta undeva: " Use your head, but leave in your heart."