vineri, 19 martie 2010

Ciudata mai e viata asta.
De 2 saptamani sotul meu e in spital.
Diagnostic?
Septicemie,fasciita necrozanta,endocardita stafilococica,infectie cu stafilocus aureus,diabet,chisturi pe rinichi....
Acum cand scriu este pentru a treia oara in operatie .Prima operatie a fost in data de 11.03.2010.
NU ma intrebati cait bani am dat pentru medicamente.
Spitalul nu a asigurat decat insulina,glucoza,serul fiziologic,si fasele cu care este pansat.
In rest cumparam noi.
Pentru a suporta cat de cat durerile are montat in coloana un cateter care este legat la un aparat ce ii pompeaza o data la cateva secunde un anestezic.
Pana si anestezicul il cumparam noi.
Noi cumparam anestezicul in flacoane mici.Am inteles ca flacoanele de 20 ml sunt doar pentru spitale.
Totul cumparam din farmacie cu adaosul comercial corespunzator.
Dau telefoane,apelez la cunostinte...fac echilibristica cu toate sa le aib ala timp.
Azi aflu de Mile Carpenisan.
Cam acelasi diagnostic.
Si vad mobilizarea pe net.
Toata lumea cere ajutor pentru Mile.
Nu sunt invidioasa .
Sa ii ajute Dumnezeu sa treaca cu bine peste asta si sa se aca bine.
Dar ma gandesc ca in Romania zilelor noastre,daca nu esti o persoana publica,nu ai nicio sansa.
NU cer nimic de la nimeni....doar....eventual o rugaciune daca vreti sa spuneti pentru noi.
Am vrut doar sa vada cineva,oricine diferenta.
Daca esti un om obisnuit te jecmaneste toata lumea.De la femeia de serviciu pana la medicul curant.
Nu am dat la nimeni niciun ban.NU mi se pare normal si logic in conditiile in care imi paltesc tot sa mai si dau spaga.
Este ca si sum ar veni ei la pizzeria unde lucrez,i-as trimite sa isi aduca ingredientele de pizza iar la sfarsit le prezint nota de plata si astept si ciubuc.
Draga Mile...nu ne cunoastem dar imi doresc din tot ssufletul sa invingi boala.
Doamne ajuta.

miercuri, 10 martie 2010

O alta pagina de viata

Un necaz nu vine niciodata singur.Nuuuuuuuuuu...isi aduce fratii,surorile ,parintii...cohorta de neamuri si se instaleaza comod in viata ta.
Sotul a fost la gradina.Vorbim la telefon.
"Am lucrat asta,asta.Am facut cealalta dar...nu ma simt bine"
"Hai acasa ,zic."
"NU vin ca maine mai e zi buna si mai pot face si aia si aia..."
Bine...
Mai vorbim si a doua zi...a lucrat dar nu se simte bine.Si nici nu a mancat aproape nimic.
A treia zi a stat in pat si a dormit aproape toata ziua.
A patra zi...adica vineri ,vine acasa.
Bolnav de mama focului.
"MA doare un picior,ma doare capul,ma doare...ma doare..."
"Hai sa mergem la doctor."
NU si nu
Piciorul durea din ce in ce mai rau.
Cearta ca vreau sa chem salvarea...
NU si nu...dar zilele si noptile erau un chin.
8 martie...
Grea zi la servici .
Normal ...femeile se sarbatoreau.
Ma duc acasa...Imi ingheata zambetul pe buze.
Suferinta era atat de evidenta...
Ma bucur pentru surpirza pregatita...banana,lapte de soia cu ciocolata,ciocolata de post.
Fondul sonor era: Vai ce ma doare.Of ,Doamne ca nu mai pot.
Insist sa chemam salvarea.Nu si nu.
La 1 noaptea am zis :Gata.Asa nu se mai poate.
Pun mana pe telefon chem salvarea.
Vine o doamna.
Acra de mi s-au strepezit dintii.
Nici nu s-a apropiat de sot.
Cica: Pentru o durere de picior m-ati chemat?Eu sunt Salavare.Eu salvez vieti.
Zice sotul meu:DOamna ,crede-ti ca daca nu m-ar fi durut in halul in care ma doare ,v-as fi chemat?
Ea:- Imbracati-va ca va duc la urgenta.
Imbrac omul si mergem la urgenta.
Acolo o alta asistenta acra cu comentarii de genul"-Bine domnule e 8 martie (deja era 9 martie) si dumneata vi cu o durere de picior?"
M-au trimis pe hol.
Era 2 noaptea.
Abia dimineata la 8 am reusit sa il vad.
M-am speriat.
Imbatranise peste noapte cu 10 ani.
La internare era in pragul comei diabetice.Deja facuse insulina cand l-am vazut iar lista de probleme de sanatata e foarte lunga.
DAr am credinta ca o sa fie totul bine pana la urma.
Pentru ca niciodata nu ni se da mai mult decat putem duce (dupa cum ma mai spus)

joi, 4 martie 2010

Inca putin si sar

Stiti ce inseamna disperarea?
Poate da,poate nu...
Eu pot da lectii despre disperare.
Stiu...nu ma scris de atata timp si acum vin cu asta...
Asta e motivul pentru care am stat departe de locul asta...
Necazuri,tristeti,lipsuri...
NU mai stiu cum e sa rad in hohote.
NU mai stiu nici macar sa rad...
Da ..zambesc...din varful buzelor iar cei din jurul meu cred ca e din tot sufletul...
Multi imi zic ca se vede ca imi meerge bine pentru ca imi sclipesc ochii...
Ochii mei au lacrimi...
Sunt prinsa intr-o cusca iar cusca devien din ce in ce mai stramta...
De fiecare data cand vine un necaz nu spun "mai rau de atat nu se poate".
Nu spun pentru ca stiu ca se paote si mai rau.
Sunt singura in toate astea.
Cui sa spun?
Toata lumea se bazeaza pe mine.
Eu trebuie sa mangai,eu trebuie sa incurajez,eu trebuie sa gasesc solutii,eu trebuie sa rezolv,eu trebuie sa impart...
Mda....sunt egoista...eu ,eu si iarasi eu...
SUnt pe marginea prapastiei...
Mai am putin si sar...
NU va speriati...
Ni se da doar cat putem duce