O alta pagina de viata

Un necaz nu vine niciodata singur.Nuuuuuuuuuu...isi aduce fratii,surorile ,parintii...cohorta de neamuri si se instaleaza comod in viata ta.
Sotul a fost la gradina.Vorbim la telefon.
"Am lucrat asta,asta.Am facut cealalta dar...nu ma simt bine"
"Hai acasa ,zic."
"NU vin ca maine mai e zi buna si mai pot face si aia si aia..."
Bine...
Mai vorbim si a doua zi...a lucrat dar nu se simte bine.Si nici nu a mancat aproape nimic.
A treia zi a stat in pat si a dormit aproape toata ziua.
A patra zi...adica vineri ,vine acasa.
Bolnav de mama focului.
"MA doare un picior,ma doare capul,ma doare...ma doare..."
"Hai sa mergem la doctor."
NU si nu
Piciorul durea din ce in ce mai rau.
Cearta ca vreau sa chem salvarea...
NU si nu...dar zilele si noptile erau un chin.
8 martie...
Grea zi la servici .
Normal ...femeile se sarbatoreau.
Ma duc acasa...Imi ingheata zambetul pe buze.
Suferinta era atat de evidenta...
Ma bucur pentru surpirza pregatita...banana,lapte de soia cu ciocolata,ciocolata de post.
Fondul sonor era: Vai ce ma doare.Of ,Doamne ca nu mai pot.
Insist sa chemam salvarea.Nu si nu.
La 1 noaptea am zis :Gata.Asa nu se mai poate.
Pun mana pe telefon chem salvarea.
Vine o doamna.
Acra de mi s-au strepezit dintii.
Nici nu s-a apropiat de sot.
Cica: Pentru o durere de picior m-ati chemat?Eu sunt Salavare.Eu salvez vieti.
Zice sotul meu:DOamna ,crede-ti ca daca nu m-ar fi durut in halul in care ma doare ,v-as fi chemat?
Ea:- Imbracati-va ca va duc la urgenta.
Imbrac omul si mergem la urgenta.
Acolo o alta asistenta acra cu comentarii de genul"-Bine domnule e 8 martie (deja era 9 martie) si dumneata vi cu o durere de picior?"
M-au trimis pe hol.
Era 2 noaptea.
Abia dimineata la 8 am reusit sa il vad.
M-am speriat.
Imbatranise peste noapte cu 10 ani.
La internare era in pragul comei diabetice.Deja facuse insulina cand l-am vazut iar lista de probleme de sanatata e foarte lunga.
DAr am credinta ca o sa fie totul bine pana la urma.
Pentru ca niciodata nu ni se da mai mult decat putem duce (dupa cum ma mai spus)

Inca putin si sar

Stiti ce inseamna disperarea?
Poate da,poate nu...
Eu pot da lectii despre disperare.
Stiu...nu ma scris de atata timp si acum vin cu asta...
Asta e motivul pentru care am stat departe de locul asta...
Necazuri,tristeti,lipsuri...
NU mai stiu cum e sa rad in hohote.
NU mai stiu nici macar sa rad...
Da ..zambesc...din varful buzelor iar cei din jurul meu cred ca e din tot sufletul...
Multi imi zic ca se vede ca imi meerge bine pentru ca imi sclipesc ochii...
Ochii mei au lacrimi...
Sunt prinsa intr-o cusca iar cusca devien din ce in ce mai stramta...
De fiecare data cand vine un necaz nu spun "mai rau de atat nu se poate".
Nu spun pentru ca stiu ca se paote si mai rau.
Sunt singura in toate astea.
Cui sa spun?
Toata lumea se bazeaza pe mine.
Eu trebuie sa mangai,eu trebuie sa incurajez,eu trebuie sa gasesc solutii,eu trebuie sa rezolv,eu trebuie sa impart...
Mda....sunt egoista...eu ,eu si iarasi eu...
SUnt pe marginea prapastiei...
Mai am putin si sar...
NU va speriati...
Ni se da doar cat putem duce

...

Azi se termina un an extrem de greu.Va incepe un an care ,dupa primele semne va si mai greu.SI pentru ca vreau sa inchei frumos ceva urat va ofer un text ,primit pe mail,un text care m-a facut sa zambesc si sa caut in adancul sufletului un strop de lumina.
va multumesc ca mi-ati fost alaturi.

O dragoste adevarata

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.

Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…

Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.

Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”

Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie !!


text primit de la Ozibuna.net

Sinceritate

Oameni si masti….relatii si masti…
Ne ascundem in spatele mastilor.NU exista relatie sincera in totalitate.
Poate in momentele de maxima intimitate si pasiune…poti fi sincer in fata celuilalt pentru ca atunci doar simti momentul,il traiesti la intesitate maxima fara sa mai fi preocupat de altceva
Poate in momentele de maxima tristete si depresie sa fii sincer in totalitate in fata celui care te asculta….
Singura relatie cu adevarat sincera e relatia mama-fiu/fiica.SI asta pana la o anumita varsta.Pana cand copilul invata sa ascunda unele prostioare.Pana pe la 3-4 ani.
NU suntem sinceri
Nu spun ca mintim dar nu suntem sinceri cu ceilalti decat pe portiuni foarte mici.
In punctele care ne convin.
Ne folosim de oameni.Nu in mod intentionat ci pur si simplu pentru ca asa sunt circumstantele.
Intalnim oameni care in acel precis moment corespund nevoilor noastre.
Ii primim in viata noastra.Ii lasam sa ne ajute, sa ne sustina, sa ne fie aproape,ii lasam sa ne impinga de la spate ,sa ne fie trambulina sau urechi care ne asculta,ii lasam sa ne iubeasca,sa ne faca loc in sufeltul si in viata lor.
Luam cu ambele maini tot ceea ce ne ofera si ii lasam sa creada ca la un moment dat vom face la fel pentru ei chiar daca nu in aceeasi masura.
Si nu suntem sinceri.Nu suntem pentru ca stim,in adancul sufletului,ca la un moment dat le vom intoarce spatele mai mult sau mai putin.NU suntem sinceri pentru ca stim ca la un moment dat vom vedea ca au nevoie de noi dar nu vom mai misca un deget pentru ca nu simtim sa facem asta.
Am mintit?
NU ....pur si simplu nu am fost sinceri in totalitate.
Poate ca ar fi fost mai bine daca am fi spus de la inceput(intr-un fel sau altul) -Da am nevoie de tine.Esti omul care corespunde perfect nevoilor mele.Te las sa imi dai tot ce poti tu sa imi dai ,primesc cu amandoua mainile ,cu sufletul deschis totul dar...nu te astepta la reciprocitate.Asa sunt eu.Pot sa dau inapoi o parte dar nu in totalitate si dupa un timp deloc.
Ar fi un soc dar celalalt s-ar implica in cunostinta de cauza si ,fiind prevenit,nu ar suferi asteptand sa se intoarca ceea ce a dat.
De multe ori nu suntem sinceri pentru ca celalalt ne obliga sa ne ascundem.
Pentru ca stim ca de multe ori adevarul l-ar deranja,l-ar supara.
Si atunci preferam sa nu fim sinceri.
iti dai seama?
Daca cineva ar vrea sa ne cunoasca cu adevarat,sa stie totul despre noi,sa aiba o imagine completa a noastra ar trebui sa ii cunoasca pe toti cei cu care am avut o relatie mai mult sau mai putin stransa la un moment dat.
Dar exista momente in care chiar ar trebui sa fim sinceri total.
CAnd nu ne mai simtim bine intr-o relatie,cand ne simtim incorsetati,trasiinapoi sau tinuti pe loc...cand celalat nu mai corespunde nevoilor noastre cand e depasit....ar trebui sa avem puterea sa fim sinceri totasl ..sa spunem.
De ce sa transformam iubirea in indiferenta?
Celalalt sufera pentru ca nu stie ce se petrece..de ce a intervenit schimbarea de comportament.Incepe sa puna intrebari ,sa inisite...nici noua nu ne face bine asta.
Pentru ca devine deranjant.Pentru ca ne face sa ne incarncenam in hotararea noastra de a termina,si sa ne inchidem in tacere.
O iubire se poate transforma in prietenie daca avem puterea sa fim sinceri.Sa dam maasca jos .
De ce sa transformamam prietenia in amabilitate rece?
Ar fi mai simplu sa spunem ca nu ne mai dorim prietenia respectiva.Can umai corespunde nevoilor naostre.
daca e prieten va intelege.Va suferi...crunt...dar nu se va mai chinui cautandandu-si vini.
DAr..............sunt oameni care vad dincolo de mastile noastre.
NU zic nimic..zambesc in sinea lor si ne accepta reusind de fiecare data sa vada mai mult decat suntem noi dispusisa aratam.sunt oameni in fata carora mastile sunt inutile.
Da...mastile si relatiile ...nu exista una fara alta...fiecare relatie are masca ei...fiecare moment are masca lui....
Masca....devine una cu noi...iar la un moment dat devine indispensabila...la un moment dat nici noi nu mai stim care e cel adevarat...
Dar ...trebuie sa nu uitam sa fim sinceri cu noi insine macar din cand in cand.
Macar din cand in cand sa avem puterea sa de debarasam de masca in intimitate absoluta.

A mai trecut un an-Paula Seling

PAULA SELING - A mai trecut un an from Paula Seling on Vimeo.

Speranta

Speranta.....
Pandora a reusit sa inchida capacul cutiei inainte ca speranta sa dispara, zice legenda.
Si daca stai bine sa te gandesti............credinta o poti pierde la un moment dat.Se poate intampla in momente de mare suferinta cand dai vina pe Cel de Sus.
Iubirea...vine si pleaca lasand suferinta in urma...
Speranta.............speranta ramane acolo in suflet.
Ne nastem cu ea...murim cu ea.
Ca si cand ,inainte ca sufletul sa fie pus in trupul nostru,un inger are ca si sarcina punerea sperantei acolo.
Speranta e ca o marca,ca o eticehta fara de care nu putem parasi casa sufletelor.
Speranta ne ajuta sa ne pastram visele si sa luptam sa ni le implinim.
Nu crezi?
Ai un vis...muncesti sa il implinesti si esuezi....o data de doaua ori...si vrei sa renunti...dar speranta nu te lasa iti spune ca vei reusi.
Speranta ,uneori e ca un motor...motorul care ne face sa ne ridicam si sa merge mmai departe.
Zici ca nu e asa?
Eu zic ca asa e.
In cele mai grele momente,in cel mai mare intuneric,speranta stie sa astepte.
Sta acolo cuminte....sufeltul nostru,subconstientul nostru stie ca e acolo.
Suntem prea prinsi de durerea,disperarea noastra sa vedem speranta.Dar ea lucreaza pt noi.Speranta e ca aerul pt sufletul nostru.
Poti trai fara aer?
Asa nu poti trai fara speranta.
Putem spera pentru noi...trebuie sa speram pentru noi.
Putem sa speram pentru altii...e placut sa speri pentru altii....sa poti sa speri pentru altii.
Speram sa reusim,speram sa iubim,speram sa fim iubiti,speram sa ne implinim....
NU e suficient sa iti doresti.
Ca sa iti doresti ceva trebui sa speri ca poti avea acel ceva.
Speranta moare ultima.Speranta moare o data cu noi.

Buni

Dimineata...
Mai intunecat asa...la Cluj rar se arata soarele in ultimele zile.
Ies din casa pregatita pentru o noua zi.
Ma duc sa imi cumpar doi covrigi ,dupa care in statie.
Stau cateva minute si o vad pe mama mergand grabita.
O vad ca face dreapta pe directia ei de mers si stiu ca merge si ea la covrigarie.
Doar e vineri azi .
Nu o strig...la ce bum?
Stiu ca in cateva minute va veni si ea in statie.
Din spate aud o voce:
-NU va suparati,doamna.A plecat 25-ul?
II raspund ca nu stiu ca sunt de putine minute in statie si de cand am ajuns eu nu a trecut niciun troleibus.
Pleaca de langa mine.
Ma uit dupa ea.
Se vede ca vine de la tara,dupa plasele incarcate acoperite frumos cu prosop si legate 2 cate e cu ata groasa ca sa le poata duce mai usor.
In mana tine cu grija o punga de hartie cu emblema covrigariei pe ea.
LAsa bagajele langa frigiderul de sucuri de la ghereta din statie si vine in fata .Sa vada cand vine masina.
Vine primul trolibus.
Eu asteptand-o pe mama nu ma urc.
Dar femeia se uita atenta la fiecare geam al troleibus-ulu cautand evident pe cineva.
Lasa sa plece fara sa se urce.
PArea dezamagita.
Vine a doua masina.
Mama inca nu venise.
Femeia acelasi ritual.Se duce langa troleibus si cauta la feicare geam.
Apare mama.
O vad ca ma cauta .
BIne...nu stia ea ca sunt acolo.Dar stiu ca ma cauta in fiecare dimineata cu privirea.
Ma duc la ea.O "cert" ca a stat prea mult.
Imi spune ca in dimineata asta merge in Piata Mihai Viteazul ,asa ca va lua tramvaiul.Ne despartim.
VIne troleibusul.
O vad pe femeie ca merge iar catre troleibusul.
Si cum rula incet troleibusul ca sa poata sa opreasca in statie,o vad pe femeie ca se lumineaza la fata.
Fuge sa isi ia bagajul si vine catre troleibus .
Se urca la usa 2.
Acuma va imaginati ca eram curioasa pe cine cauta.Pentru cine era pachetelul din mana ei.
Pe scaun,chiar in dreptul usii era o fetita.
Cam la 10 ani ,cu ciorapei rosii ,pantofiori negri,uniforma si un pardesiu rosu.
Parul ,destul de lung,era tinut de o cordeluta rosie.
Femeia ,erge langa ea si ii spune ceva.
Fetita,care pana atunci se uita pe geam se intoarce si fata i se lumineaza de o bucurie mare.Bucuria aceea sincera de care numai copiii sunt instare cand vad pe cineva drag.
De pe scaun o imbratiseaza pe "Buni".
Buni ii da pachetelul atat de pretios.
II spune fetitei ca a asteptat-o in statie pentru ca nu credea ca o mai prinde acasa si ca va merge 2 statii ea.
Povestesc amandoua cu bucuria si iubirea pe fata.
Nici nu conta ce isi spunea.Conta iubirea si bucuria din ochii lor.
Un moment de normalitate...
E o alta zi frumoasa cu toata mohoreala de afara.